Proiect Casa Rezidentiala Cotroceni

Fatada casa cu profile decorative din polistiren CoArtCo neoromanesti

Cartierul Cotroceni abundă de case realizate după arhitectura neoromânească. În proiectul acestei locuințe din zonă, echipa CoArtCo a adus plusvaloare întregului spațiu public al străzii, amenajând această casă cu elemente specifice arhitecturii neoromânești, în ton cu cele ale caselor din jur, din profile decorative personalizate.

Arhitectura neoromânească sau neobrâncovenească s-a născut odată cu proiectele implementate de arhitecții români școliți în Franța, la finalul secolului XIX. Aceștia au îmbinat influențele pariziene cu stilul autohton, inspirat de elementele țărănești, dând naștere unui tipar Art Noveau (imitativ), cu elemente bizantine, latine și etnografice.

Stilul neoromânesc se distinge prin compoziția fațadelor și a ornamentelor care interpretează motive de arhitectură bizantină sau de artă populară. Este un amestec de elemente răsăritene bizantine – arcade scurte și coloane mici și groase, motive etnografice locale, ori inspirate din arta otopană, amestecate cu tematica renașterii italiene târzii. În acest stil, elementele decorative din jurul ferestrelor utilizează, preponderent, detalii precum motivul viței de vie, în vreme ce la nivelul cornișei – cel al rozetei (steaua cu șase raze înscrisă într-un cerc).

Cum a transformat echipa CoArtCo o casă simplă într-una neoromânească

Proiectul casei din Cotroceni, care face ca locuința să fie acum încadrată în stilul neoromânesc, utilizează detalii realizate din profile decorative din polistiren expandat A200, cu densitatea de 30 de kg/m3, grunduite manual cu un strat dublu de rășină, special concepută pentru mediul din România. Acestea conferă o rezistență sporită, pe parcursul a zeci de ani.

Pentru ca această casă să se integreze în stilul arhitectural al tuturor celorlalte edificii din zonă, echipa de designeri CoArtCo a folosit profile decorative personalizate, precum ancadramente la ferestre, arcade și cornise. Toate, cu detalii neoromânești sau neobrâncovenești.

Încă un proiect de suflet al echipei CoArtCo, în care am adus zâmbete proprietarilor și plusvaloare întregului spațiu public.